„Circuitele urbane favorizează cicliștii care știu să stea ascunși în pluton”. Alexandru Ciocan prefațează L’Étape Romania by Tour de France, care va avea loc la 1 septembrie

Redactor:
Ion Filip
„Circuitele urbane favorizează cicliștii care știu să stea ascunși în pluton”. Alexandru Ciocan prefațează L'Étape Romania by Tour de France, care va avea loc la 1 septembrie
  • Publicat:

Alexandru Ciocan s-a remarcat ca ciclist de elită, prin rezultatele sale în competițiile naționale și internaționale.

El a vorbit despre L’Étape Romania by Tour de France, o competiție de tradiție care va avea loc pe 1 septembrie la București și la care sunt așteptați cicliști amatori cu vârsta minimă de 8 ani, pe trei trasee adaptate tuturor abilităților: 14 kilometri, 42 de kilometri și 85 de kilometri. La start se vor alinia și cicliști profesioniști, dar ei vor beneficia de un clasament separat.

Alexandru Ciocan, despre L’Étape Romania by Tour de France

ProSport: Din perspectiva unui ciclist de performanță, o competiție pentru profesioniști este cu mult diferită față de una dedicată amatorilor? Se și aseamănă în vreun fel?

Alexandru Ciocan: O competiție destinată profesioniștilor se diferențiază prin miza și prin atenția la detalii. Pregătirea pentru această competiție începe cu mult înainte și nu se rezumă la antrenamente, ci și la nutriție, material de concurs și chiar și partea medicală. Din punctul de vedere al unui ciclist amator, acest drum este mult mai scurt: profiți de timpul liber dintre familie, job și eventual vacanțe, dacă ești norocos.

Cum ai trăit experiența primelor două ediții ale L’Étape Romania by Tour de France?

La prima ediție am participat pe o bicicleta retro și cred că nu m-am făcut de râs, deși am pierdut și startul. Anul trecut, am considerat L’Étape un semi-obiectiv și am reușit să urc pe podium, deși nu am fost chiar în formă maximă. Însă traseul ajută mult un ciclist cu experiență. Circuitele urbane favorizează cicliștii care știu să stea „ascunși în pluton”, care pot aborda virajele cu viteză și fără frică, care pot dezvolta wați mulți pe perioade scurte de timp. Din păcate, anul acesta nu voi fi prezent. Nu sunt în țară în acea perioadă.

Cât de accesibilă este participarea pentru cicliștii amatori la un concurs ca L’Étape Romania by Tour de France?

Este un concurs pentru toți. Vrei viteza, vei găsi cicliști cel puțin la fel de buni ca tine. Vrei să rulezi, majoritatea vor dori același lucru. Vrei să te plimbi? Bucureștiul este cel mai frumos oraș din lume când traficul este închis. Participanții trebuie să aibă puțină răbdare la start, până se așează puțin lucrurile și apoi să fie atenți la puținele linii de tramvai pe care le traversează. Nu e un traseu complicat, dar suntem în România și surprize pot apărea de unde nu te aștepți.

Când vine vorba de pregătirea pentru o astfel de cursă și pentru un traseu de 14, 42 sau 85 de kilometri, cu cât timp înainte ar trebui să înceapă un concurent antrenamentele și în ce constau acestea?

Sportul ar trebui să fie un stil de viață. Ciclismul devine încet-încet așa ceva. Fiecare la nivelul lui și după posibilități. Pentru 14 kilometri, nu trebuie să faci ceva deosebit. Te poți bucura de răcoarea dimineții indiferent de pregătire sau bicicletă. La 42 de kilometri, încep ambițiile și comparațiile. Le dau 1-2 ani să treacă la 85 de kilometri. La „tura lungă” te vei întâlni cu sportivi profesioniști sau la limita dintre amatori și profesioniști. Ca să faci față iureșului de pe bulevardele Bucureștiului și să te mândrești puțin cu media orară obținută, ar trebui să ai totuși un background de ciclism și să aduni măcar 7-8000 de kilometri până în ziua cursei.

Are și alimentația un rol în perioada de antrenament? Ce recomandări poți face unui ciclist amator din acest punct de vedere pentru perioada de antrenament?

Evident că alimentația are un rol important în orice activitate fizică, mai ales aici, unde efortul este de peste două ore la cursa de 85 de kilometri și unde intensitatea este mare. Încerc să scot din discuție nutriția din perioada pregătitoare, deoarece ne-am lungi prea mult. Însă nutriția și hidratarea din săptămâna cursei contează enorm. Practic, rezervele atunci se fac. Musculatura nu mai poate evolua sau regresa enorm în câteva zile, însă rezervele de glicogen, sau electroliți, trebuie întreținute. Așa că: proteine, carbohidrați în ultimele 2-3 zile și, evident, multe lichide, mai multe decât de obicei.

Cât este de important aspectul pregătirii psihologice?

Moralul este bun indiferent la ce-ți trebuie. În sport, mai ales. Însă, pentru sportivii amatori, pregătirea psihologică ar trebui să se reducă la două aspecte: depășirea tracului de start; depășirea acestui mod de a consuma toate suplimentele posibile în ultima săptămână dinaintea concursului. Nu fac rău neapărat, dar nici nu ajută.

Mai sunt și alte elemente importante pentru un ciclist amator în a face față unei astfel de competiții?

Verificarea atentă a bicicletei și a materialului de concurs. O bicicletă nereglată reprezintă un pericol atât pentru tine, cât și pentru cei din jur. În plus, ar trebui și o auto-evaluare corectă a propriilor limite fizice. Ne dorim, de cele mai multe ori, mai mult decât putem. Așa că și de aici pot apărea momente neplăcute din decizii neînțelepte.

Cum arată recuperarea după un traseu precum cele de la ediția de anul acesta?

O bere rece în race village și apoi la una dintre terasele de pe Calea Victoriei. Sau o înghețată, pentru cei mai tineri.

Ce impact consideri că are această competiție dedicată amatorilor pentru dezvoltarea interesului pentru ciclism în România?

Răspund altfel: dacă Bucureștiul ar avea în fiecare weekend câte un eveniment sportiv de o asemenea anvergură (luând în calcul și toate piedicile de care se lovesc organizatorii), orașul, țara asta ar arăta altfel. Nu ne-am mai uita lung la Belgia, Franța, Italia sau Olanda.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×